Bucate cu tainica stiinta alese…
Ale noastre bucătărese, meştere din cele ce-nvârt bucate cu tainică ştiinţă, al cărei adevăr lăsa-vom neştiut de sentimentali ce suntem, amestecă cu zahăr, într-o divină ameţeală, brânza grasă de vaci crescute-n margine de munte…
Şi le tot amestecă de ne dau vise fierbinţi şi ne chinuie cu cea mai cruntă aşteptare, pentru ca mai apoi să adauge ouă şi praf mirositor de vanilie, numa’ bun de hipnotizat pofticioşii prinţi slabi de înger şi de-ntărâtat groaznicii zmei, în gardă neîncetat spre a prinde clipa când răpi-vor cu degete fantastice o urmă din ancestralul amestec de parc-ar fi brâul subţire a celei mai frumoase zâne…
Dar fiţi pe pace, bucătăresele noastre-s aprige şi la primul gest nestăpânit dezmiardă zmeii cu făcăleţul peste mâini sau ceafă, cum şi pe unde apucă, gonindu-i dincolo de piscurile Strajei ori Parângului, să-şi plângă-n pumni necuviincioasele şi mefistofelicele apucături.
Cu prinţii leşinaţi de poftă la picioarele lor, atotştiutoarele noastre bucătărese cern peste monumentul brânzos şi vanilat făină albă şi plămădesc sub invocaţii şoptite minunea de aluat. Apoi adună bulgări de plămădeală în pumn, îi străpung cu degetul, îi apasă cu blândeţe, îi potrivesc cu gingăşie, mândre de izbânda dulcilor gogoaşe.
Mai învârt între palme şi guguloaie micuţe, alintându-le şi pe acestea de parca-ar fi prinţese jucăuşe numa’ bune de înviorat sufletele leşinaţilor de pe podea! Aceştia din urmă încep de a geme chemaţi parcă din vise dulci, de îndată ce papanaşii sfârâie şi cresc în tigaia încinsă, rumenindu-se precum obrajii fragezi ai mândrelor copile de-mpăraţi.
În cele din urmă, pe platouri întinse, bucătăresele noastre înfrăţesc papanaşii, aşezând întâi gogoaşele găurite cu har de alchimist, peste care toarnă râuri de dulceaţă îmbătătoare cu parfum de munte.
Urmează revelatoarele şi micuţele gogoloaie, potrivite cu fală spre a acoperi abisala gaură în care s-au scufundat dulceţurile sacre şi vorbe neînţelese de magi. Capodopera îşi află desăvârşirea sub râuri de smântână vârtoasă, îndulcită spre necazul filfizonilor ce ţin la siluetă şi fericirea gurmandului ce ştie a-mbrăţişa căldura, lumina şi savoarea voioaselor bucate.
Un platou, două platouri… trei platouri, câte suflete înrobite de frumos! Unul pleacă îndegrabă spre lauda şi exuberanta împlinire a oaspetelui de cinste Jules Verne, franţuz lacom de lucruri, locuri şi bucate bune…
Miloase, bucătăresele-şi adună chinuiţii prinţi la colţul mesei, ce-şi vin în fire doar adulmecând parfumul îmbelşugat al papanaşilor, uitând de ale lor frumoase prizionere-n castele suite-n vârf de stâncă, solemni din cale-afară de privilegiul şi curajul de-a-nfuleca poveste după poveste, fragezii şi somtuoşii papanaşi…
Jalea zmeilor exilaţi dincol’ de munţi, podidiţi de lacrimi şi grele năpaste, se isprăveşte şi ea sub pomana bucătăreselor noastre ce se-ndură de chinul gălăgios şi foit al groaznicilor fantastici, cu inimi ce-au suferit îndurând pofta şi aşteptarea…
Cel mai frumos platou, însă, cel mai falnic şi spectaculos, îmbrăcat în mantie albă de smântână, amestecată la poalele papanaşilor de majestuoase şi voluptoase întinderi de dulceaţă, ruşinos de ispititor, monument gastronomic fără cusur şi chintesenţă a bucuriilor sincere şi curate, păzit de jindul prinţilor încercaţi şi pofta înspăimântătorilor zmei, cei mai frumoşi papanşi, dragii noştri oaspeţi, îi închinăm miracolului dumneavoastră.
Fericirea acum începe! S-aveţi poftă şi vis bun!